Doar 1 din 10 romani din Pilonul II isi verifica online contul de pensie privata

2023-12-01T22:38:17+02:0012 ianuarie 2022|

Doar 780.000 de romani isi verifica online contul personal de pensie privata obligatorie (Pilonul II), adica 10% din numarul total de 7,78 milioane de participanti inregistrati, potrivit datelor Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR) – asta desi toti cei 7 administratori existenti pe piata ofera aceasta facilitate inca de startul sistemului, pe portalurile proprii de Internet.

Din acest motiv, APAPR deruleaza in prezent o ampla campanie nationala de informare (TV si online) pentru constientizarea acestei optiuni. In cursul anului 2021, precedenta campanie APAPR s-a concentrat pe posibilitatea participantilor de a primi pe e-mail scrisoarea anuala de informare, in locul formatului pe hartie, pentru a stimula digitalizarea si eficientizarea comunicarii dintre fondurile de pensii private si participanti. Mai multe detalii sunt disponibile pe website-ul de campanie, www.proprietardepensie.ro .

„Accesarea in online a informatiilor legate de conturile individuale de pensie privata este un beneficiu pe care dorim sa il promovam in perioada urmatoare, avand in vedere avantajele de transparenta si accesibilitate pe care le ofera. Ii incurajez pe toti cei care a o pensie administrata privat sa isi deschida un cont online la administratorul fondului lor”, a declarat Radu Craciun, presedintele APAPR.

In cursul anului 2021, fondurile de pensii private si-au continuat evolutia pozitiva, inregistrand castiguri semnificative pentru participanti prin plasamente diversificate, in conditii de risc redus. Dupa cresteri robuste in primele 9 luni ale lui 2021, fondurile de pensii au infruntat in ultimul trimestru provocarile aduse de reaprinderea globala a inflatiei (cu maxime istorice pentru ultimii 25 de ani in SUA si Zona Euro), cresterea dobanzilor pe piata interna si turbulentele de pe pietele financiare internationale cauzate de incertitudinile privind noua varianta Omicron a coronavirusului.

 

Pilonul II (pensii private obligatorii)

Numarul total de participanti inregistrati in sistem a ajuns la 7,78 milioane la finele anului 2021, dintre care numarul mediu al participantilor cu contributii virate lunar a fost de 4 milioane, in crestere cu 140.000 fata de 2020. Sumele administrate de cele 7 fonduri de pensii private obligatorii au ajuns la peste 89 miliarde de lei (18 miliarde EUR), in crestere cu 18,6% fata de finele lui 2020.

Randamentul mediu ponderat al celor 7 fonduri a fost de 5,88% in 2021, usor sub cel de 6,19% din 2020. Acest randament se traduce intr-un castig net pentru participanti in valoare de 4,5 miliarde de lei (910 milioane EUR) in 2021, usor peste castigul de 4,4 miliarde de lei (900 mil. EUR) generat in 2020. De la lansare (mai 2008) si pana in prezent, fondurile de pensii de Pilon II au inregistrat un randament mediu anual de 8% , generand pentru participanti un castig (net de toate comisioanele) in valoare totala de 21,7 miliarde de lei (4,4 miliarde EUR).

Volumul total de contributii virate in Pilonul II in 2021 a fost de 9,77 miliarde de lei (2 mld. EUR), cu 9,6% mai mare decat in 2020, evolutie explicata in principal de cresterea salariilor din economie, dar si de intrarile de noi participanti in sistem. De asemenea, administratorii au efectuat in 2021 plati catre participanti si beneficiari in valoare totala de circa 278 milioane RON, cu 56% mai mare decat in 2020. Valoarea totala a platilor efectuate din Pilonul II (de la lansare si pana in prezent) este de 675 milioane de lei.

 

Pilonul III (pensii private facultative)

Numarul total de participanti la fondurile de pensii private facultative a ajuns la circa 565.000 la finele anului 2021, crescand cu 37.000 fata de 2020, cel mai semnificativ spor din ultimii 5 ani. Participantii la Pilonul III au virat in 2021 contributii totale de aproximativ 420 milioane de lei, cu 13% mai mult decat in 2020 si o valoare maxima istorica in termeni anuali.

Contributia medie lunara pentru participantii activi a ajuns in cursul anului 2021 la 150 de lei, adica exact plafonul de deductibilitate fiscala (400 EUR / an atat pentru salariati, cat si pentru angajatori). Aceste evolutii arata pe de-o parte interesul si increderea participantilor in sistemul de pensii facultative, precum si necesitatea cresterii plafonului de deducere fiscala, ramas neactualizat de 12 ani in pofida cresterii in aceasta perioada a salariului mediu net pe economie cu 144%. Aceasta face ca in termeni relativi facilitatea fiscala acordata Pilonului III are o semnificatie mai mica de jumatate decat atunci cand a fost introdusa in legislatie.

Randamentul mediu ponderat al celor 10 fonduri a fost de 5,5% in 2021. De la lansare (mai 2007) si pana in prezent, fondurile de pensii de Pilon III au inregistrat un randament mediu anual de 6,3%.

Sumele administrate de Pilonul III au depasit 3,4 miliarde de lei (690 milioane EUR) la finele anului 2021, cu 16,5% mai mult decat in 2020. Platile realizate de fondurile de pensii private facultative au atins 100 milioane de lei in 2021, cu 30% mai mult decat in 2020. Valoarea totala a platilor efectuate din Pilonul III (de la lansare si pana in prezent) este de 420 milioane de lei.

Go to Top