Populatia, economia si investitorii, grav afectati de noile masuri propuse prin OUG
Masurile propuse de proiectul de OUG pentru Pilonul II de pensii private desfiinteaza de facto acest sistem de economisire a populatiei pentru varsta pensionarii, cu efecte devastatoare asupra veniturilor viitoare ale romanilor, asupra pietei de capital, intregului sector financiar si economiei romanesti in ansamblul ei.
Masurile Guvernului imping romanii sa ramana dependenti de sistemul public de pensii
APAPR, organizatie care apara interesele a peste 7 milioane de romani, avertizeaza ca prin proiectul de OUG acestia sunt incurajati sa isi retraga economiile realizate prin munca cinstita timp de 11 ani la Pilonul II de pensii, economii prin care acestia au devenit cel mai important investitor în economia romaneasca. Acest indemn la retragerea economiilor ii va lasa mai saraci in viitor, cand, la varsta pensionarii, nu isi vor mai putea completa veniturile necesare traiului zilnic. Pe fondul declinului demografic de notorietate aceasta masura va condamna definitiv romanii la saracie si captivitate fata de sistemul public de pensii, din ce in ce mai impovarat de volumul platilor pe care trebuie sa le onoreze luna de luna.
Mai mult decat atat, renuntand la Pilonul II romanii vor pierde dreptul de a lasa mostenire banii economisiti pentru pensie. In acelasi timp pentru mai bine de 50% dintre romani Pilonul II reprezinta singura sursa de economisire. Odata cu intrarea in vigoare a masurilor, aceste economii vor disparea, cei mai multi dintre romani fiind puternic tentati sa se indrepte catre un consum imediat.
O lovitura puternica pentru economia Romaniei
Aceste masuri pun in pericol nu doar pensiile private viitoare ale romanilor, ci si economia Romaniei in ansamblu. Noul proiect de OUG va reduce semnificativ cea mai importanta acumulare de capital autohton din istorie, marind astfel dependenta tarii, atat a bugetului de stat, cat si a sectorului privat, de finantarile externe. Masurile vor avea un impact negativ masiv si imediat asupra pietei de capital si vor creste costul de finantare a datoriei publice.
In acelasi timp, masurile compromit promovarea Bursei de Valori Bucuresti (BVB) la statutul de piata emergenta, ceea ce ar fi insemnat un avantaj semnificativ pentru economia Romaniei. In perspectiva, marile proiecte de infrastructura ale Romaniei vor fi si ele grav afectate. In acest context, prevederea care isi propune sa stimuleze investitiile fondurilor de pensii in infrastructura devine goala de continut.
Guvernul izoleaza Romania fata mediul de afaceri international
Prin aceste masuri Guvernul creeaza un cadru legislativ ostil de natura sa izoleze Romania fata de mediul de afaceri international. In acelasi timp, administratorii Pilonului II sunt anihilati de combinatia reducerii cu 67% a comisioanelor de administrare, concomitent cu noi cerinte nerealiste de capital.