Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), organizația care apară interesele a peste 7 milioane de români care contribuie de mai bine de 10 ani la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II), își exprimă îngrijorarea în legătură cu afirmațiile recente ale dlui. consilier de stat Darius Vâlcov, care pot pune într-o lumină negativă, în mod nemeritat, performanțele Pilonului II de pensii private din România.
Toți administratorii fondurilor din Pilon II sunt instituții cu o lungă tradiție și prezență internațională pe piața financiară. Forma juridică de organizare pe piața din România este de societăți distincte față de alte entități din grupul-mamă, fiind vorba de societăți pe acțiuni cu un capital social minim de 4 milioane de euro (nicidecum SRL-uri). De asemenea, toți administratorii sunt autorizați, avizați, reglementați, supravegheați și controlați de Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF), instituție a statului român.
Comisioanele percepute de administratorii Pilonului II din România sunt semnificativ mai mici decât cele percepute de sistemele similare din alte state, precum și de alte sisteme de economisire. Studiul „Update of IOPS Work on Fees and Charges” realizat de IOPS (organizația ce grupează toate instituțiile de supraveghere a sistemelor de pensii private și asigurări din statele lumii) în 2014 a arătat că valoarea totală a comisioanelor percepute de administratorii fondurilor de pensii este cu 25% (un sfert) mai mică decât media celorlalte 42 de sisteme similare de economisire din statele membre IOPS.
Valoarea comisioanelor percepute (1,5 miliarde de lei, nu euro) reprezintă totalul încasat de cei 7 administratori de la începutul sistemul și până în prezent. Acestea sunt venituri, nu profituri, din care se scad numeroasele costuri, majoritatea derivate din reglementarea strictă a sistemului. Mai mult, administratorii Pilonului II au realizat investiții semnificative în 2006-2008 pentru setarea sistemului, care ajung la 500 de milioane de euro și care nu au fost niciodată recuperate din business-ul de administrare. Acționarii administratorilor înregistrează și astăzi pierderi totale pe ultimii 10 ani, care ajung la aproape 150 de milioane de euro nerecuperate (sume nominale, neactualizate cu inflația sau alte prime de risc).
Portofoliile fondurilor private de pensii sunt diversificate pentru a acoperi eventualele riscuri ca anumite investiții să subperformeze într-o anumită perioadă. Faptul că un anumit emitent poate avea un risc reputational într-o anumită etapă a dezvoltării lui nu înseamnă automat că perspectivele companiei pe termen lung sunt nule. Riscul reputational este unul din riscurile cu care orice companie listată se poate confruntă în mod curent. De asemenea, prezența tuturor emitenților la Bursa de Valori de la București este autorizată tot de către ASF, care de altfel controlează și activitatea tuturor emitenților de pe piața de capital.
Astfel, ne exprimăm îngrijorarea în legătură cu afirmațiile negative făcute de domnia sa referitoare la performanța viitoare a unei companii listate, fapt ce poate influența în mod nemeritat evoluția acesteia doar prin emoția creată în spațiul public. O astfel de abordare nu contribuie la un dialog profesionist despre piața de capital sau despre rezultatele sistemului de pensii private din România.
APAPR reiterează faptul că Pilonul II de pensii private obligatorii din România este unul solid, transparent, eficient reglementat și profitabil pentru participanți. Performanța Pilonului II din România a fost remarcată de instituții internaționale prestigioase: Banca Mondială, FMI, OECD, BERD, Comisia Europeană, BetterFinance. APAPR va continua să comunice și să informeze pe toți cei interesați să evalueze în mod corect performanța actuală a sistemului de pensii private.