Asociatia CFA Romania a realizat acest studiu care isi propune sa prezinte solutii pentru asigurarea unui sistem de pensii solid, bine structurat, care sa raspunda cat mai bine nevoilor societatii.
Securitatea financiara dupa pensionare are o importanta covarsitoare atat pentru indivizi, cat si pentru societate, in ansamblu, fiind necesar ca majoritatea tarilor sa faca fata efectelor sociale, economice si financiare ale imbatranirii populatiei.
Determinarea celei mai bune structuri a unui sistem de pensii sigur este o provocare, constituind un subiect ce acopera aspecte privind politicile guvernamentale, practicile angajatorilor, educatia financiara, nevoile investitorilor individuali si nu numai.
In viitor vor fi necesare schimbari majore in ceea ce priveste sistemul de pensii din Romania, deoarece o proportie importanta a populatiei va ajunge la pensie, nu va mai munci si se va baza pe economiile proprii, pe veniturile altor membri ai familiei si/sau pe guvern.
Tinand cont de aceasta tendinta, consideram ca sunt necesare masuri care sa raspunda acestor provocari, astfel incat sistemul de pensii sa poata furniza venituri adecvate care pot fi sustinute pe termen lung si care sa se bucure in acelasi timp de increderea comunitatii.